In timp ce turismul nostru moare, al grecilor invie

 

Citeam zilele trecute o stire, iata sursa, care se refera la un studiu al Asociatiei Europene de Turism si care spune ca doar 1% dintre europeni mai vor o vacanta in Romania dupa ridicarea restrictiilor. Personal ma mir pentru ca, desi numarul de cazuri este in crestere si la noi, Romania este una dintre tarile europene care la nivel de cifre sta foarte bine comparativ cu multe tari europene. In fine, tragedia vine abia acum cand, conform aceleasi stiri,  doar 450.000 de turisti straini au venit în Romania in 2020. Un numar destul de mic, daca il comparam cu cel din 2019, cand inregistram 2,6 milioane de turiști. Vorbim de o scadere de peste 80%, iar 2021 nu pare sa arate cu mult mai bine mai ales pentru hotelurile din orase care se bazeaza in special pe zona de business. 

Acum, privind la cifrele de mai sus, va intrebati probabil ce face statul roman sau ministerul care reprezinta si turismul pentru a ajuta activitatea de incoming din Romania. Va spun eu….NIMIC.

Daca va intrebati, totusi, ce ar putea sa faca autoritatile din Romania in acest sens, va spun sa aruncati o privire la prietenii nostri greci care nu doar ca nu stau si asteapta turistii in destinatiile lor brand ci fac o “vanzare” proactiva a acestora.

Spre exemplu, ministrului grec al Turismului, Charis Theocharis si-a ridicat fundul de pe scaunul ministerial si a venit in Romania pentru a gasi solutii ca turistii romani sa ajunga in Grecia anul acesta cat mai usor si in numar cat mai mare.

România este prima ţară pe care o vizităm după finalizarea planului de deschidere a sezonului. Avem un plan integrat şi vrem să arătăm că se poate face turism şi în condiţii de pandemie, iar turiştii să aibă o experienţă frumoasă şi să fie în siguranţă, ei şi ceilalţi”, a spus ministrul grec.

Cu alte cuvinte, grecii si-au propus un turneu european prin care sa forteze solutii pe pietele cheie astfel incat sa se asigure ca turismul lor va putea aduce la bugetul de stat acele venituri de care tara are nevoie.

Pe langa turneul strategic, va rog sa urmariti si mesajele cheie pe care le transmit grecii

“Turiştii români sunt foarte, foarte importanţi pentru noi. Nu neapărat din perspectivă economică, ci şi pentru că între cele două ţări există legături strânse, istorice şi vrem să avem graniţele deschise pentru a menţine legăturile între cele două ţări”, a mai arătat Theocharis.

Potrivit acestuia, moto-ul acestui sezon este “Tot ce vrei este Grecia”.

“Tot ce are nevoie inima voastră şi doreşte o să găsiţi în Grecia: istorie, oraşe moderne, cultură, distracţie, mâncare bună, peisaje, schi, brazi, insule mici, plaje ascunse, locuri superbe, cazare de lux şi campinguri. O să găsiţi zâmbete peste tot, o primire călduroasă, oamenii vă îndrăgesc foarte mult, o să aveţi amintiri şi experienţe frumoase şi o să vă încărcaţi bateriile, lucru atât de necesar pentru această perioadă din care trecem”, a subliniat ministrul grec.

Frumos, nu?

Personal, as fi vrut sa fac o analogie intre Romania si Grecia pe acest subiect, insa atunci cand unii fac TOTUL iar ceilalti NIMIC este foarte greu sa iti imaginezi cum reusesc business-urile din turism sa ramana in picioare atunci cand cei care ar trebui sa le protejeze nu fac altceva decat sa le omoare incet, incet prin nepasare si lipsa de reactie.

Sursa citate

Sursa photo

Share: