Am infrant. Craiova – Numarul 1 in topul european al destinatiilor de Paste

 

Umbla pe internet, aproape viral, un anunt al primaritei din Craiova, celebra Lia Olguta Vasilescu, care ne spune mandra ca Municipiul Craiova este, citez:

“pe primul loc în topul destinațiilor europene de Paște❣️

Orașul nostru a fost votat de peste 10700 de oameni din 68 de țări ca fiind destinația lor preferată de Paște, înaintea unor capitale și orașe europene cu tradiție, precum Roma, Paris, Viena, Praga sau Londra❣️ Craiova este, de altfel, singurul oraș din România inclus în acest top, în care se regăsesc zeci de destinații din Europa.”

Cu alte cuvinte oameni buni in sfarsit am rupt si noi fasul marilor capitale europene pe care, incepand de astazi, le putem lua de sus si le putem scuipa seminte in cap in stil oltenesc de pe cea mai inalta treapta a podiumului turismului european.
Poate va intrebati de ce Craiova a devenit o destinatie europeana de top. Ne spune tot doamna Lia

“Peisajele florale din parcurile, grădinile și zonele publice ale orașului, precum și amenajarea de noapte făcută la Catedrala din Craiova pentru perioada sărbătorilor, i-au determinat pe cei care urmăreau acest concurs să ne acorde votul care ne conferă acest prestigios loc întâi. 💋💋💋 European Best Destinations este cel mai vizitat site turistic din Europa, iar plasarea în top ne onorează și ne obligă să ne prezentăm cel puțin la fel de bine și pe viitor.”

Asadar, iata ca investiile facute in panselute au dat roade.
Intr-un final, dna Olguta, speriata de caterinca postarii, a adaugat un LE prin care ne precizeaza cu greu, faptul ca

“Menționez că votanții sunt de peste tot din lume și nu craioveni, că au votat după fotografii, nu fiind vizitatori și că a fost o competiție între “târgurile de Paște” și nu între orașe.”

Cu alte cuvinte a demontat toata lauda de mai sus.
Ce concluzionez repede si la rece este ca Municipiul Craiova NU a castigat un loc in topul destinatiilor europene de Paste ci un concurs de fotografie in care a reusit sa mobilizeze, cam ca la alegerile locale, niste baieti cu viteza-n click care manuiesc mouse-ul mai bine decat sabia atat de bine cunoscuta in localitate.
Share: