Citim in majoritatea cartilor de dezvoltare personala faptul ca fiecare zi trebuie traita ca si cand ar fi ultima, iar fiecare zi in care nu realizam ceva reprezinta o zi pierduta din viata noastra. Astazi trag linie anului 2019 iar daca ar fi sa contorizez cate din cele 365 de zile am reusit sa pun in valoare probabil ca as intra intr-o depresie a ineficientei, insa cu toate astea, pentru mine, 2019 a fost un an pe care il asteptam de o viata. Am fost privilegiat sa realizez atat de multe lucruri cam cate as fi realizat in mod normal in 10 ani daca ar fi sa ma raportez la mentalitatea mea de pana acum, insa de aceasta data am avut alaturi de mine oameni care au stiut ce butoane sa apese astfel incat sa ma faca sa imi doresc mai mult, sa ma faca sa ies din zona de confort. Probabil ca suna cliseistic asa cum suna majoritatea provebelor pe care le invatam atat de mecanic la scoala si pe care abia foarte tarziu ne caznim sa le interpretam, insa iesirea din zona de confort ne ajuta sa evoluam, ne impinge spre greseli din care daca avem capacitatea de a invata putem spune, la fel de cliseistic, ca fiecare esec poate fi transformat in oportunitate, Cam asta am facut eu in 2019, practic am iesit dintr-o amorteala in care intrasem de cativa ani chiar daca, in opinia mea, am evoluat constant pe de o parte si am regresat pe de alta parte, insa asa cum spuneam am avut in spatele meu oameni si situatii care m-au impins de la spate si care, de foarte multe ori, mi-au fortat limitele.
Acum doua saptamani reveneam din Antalya, na ca tot romanul, si pentru ca intotdeauna o saptamana la all inclusive te aduce acasa flamand, abia asteptam sa aterizez, sa-mi iau bagajele, sa-mi iau transferul si sa ajung acasa sa mananc o salata boef cado’ de la soacra-mea. Ordinea asteptarilor mele a fost respectata cu strictete dupa cum urmeaza: zborul a decurs excelent, aterizarea perfecta, starea mea de spirit chill (pana la aplauzele furtunoase ale colegilor mei pasageri care aproape au bagat in panica stewardesele), iar sentimentul de nerabdare m-a grabit catre banda de bagaje de pe Otopeni sub privirile ascutite ale gravidei mele care incerca sa tina pasul.
Chiar daca nu imi plac spoilerele insa fiind masochist de fel, am preferat sa citesc pareri, opinii, review-uri despre cel mai nou clip de promovare al Romaniei inainte de vedea spotul. Ulterior insa, am plasat castile in urechi am activat optiunea HD si am inceput vizionarea lui influentat fiind de parerile, mai mult negative, pe care le-am gasit despre acesta.
Acum, pentru ca pot vorbi in cunostinta de cauza, pot spune ca mie mi-a placut. Consider ca voice over-ul si coloana sonora se imbina foarte ok cu copy-ul si imaginile foarte misto montate, iar astfel filmul de 3:33 minute tinde sa nu te plictiseasca. In acelasi timp trebuie sa fim constienti de faptul ca un spot publicitar ca si un film artistic sau serial este supus subiectivismului fiecaruia dintre noi, iar faptul ca niciodata nu poti multumi pe toata lumea este valabil si in acest caz.