Cum am trait pierderea bagajului pe Otopeni

Acum doua saptamani reveneam din Antalya, na ca tot romanul, si pentru ca intotdeauna o saptamana la all inclusive te aduce acasa flamand, abia asteptam sa aterizez, sa-mi iau bagajele, sa-mi iau transferul si sa ajung acasa sa mananc o salata boef cado’ de la soacra-mea. Ordinea asteptarilor mele a fost respectata cu strictete dupa cum urmeaza: zborul a decurs excelent, aterizarea perfecta, starea mea de spirit chill (pana la aplauzele furtunoase ale colegilor mei pasageri care aproape au bagat in panica stewardesele), iar sentimentul de nerabdare m-a grabit catre banda de bagaje de pe Otopeni sub privirile ascutite ale gravidei mele care incerca sa tina pasul.

Ajuns la banda, am studiat monitorul si am observat cu ingrijorare ca mai sunt inca 3 avioane pe aceasi banda asa ca am cautat cu viclenie un pole position care sa imi ofere vizibiliate si spatiu de manevra in identificarea si preluarea celor 2 bagaje ce urmau sa ma “strige” de pe banda. Practic eram pregatit. In cateva secunde banda a inceput sa se invarta iar emotia a inceput sa ma cuprinda mai ceva ca la banda de la Chefi la Cutite la care am fost acum vreo 2 ani si de unde singurul lucru pe care mi-l mai amintesc este Gina Pistol. Detinand o pozitie bine aleasa strategic am identificat bagajul argintiu in care, apropo, se aflau lucrurile mele, m-am arcuit usor si am sarit pe el extragandu-l cu succes. Mandru si plin de masculinitate am aruncat o privire cuceritoare catre doamna mea de genul ” Iubito recunosti talentul?” iar in schimb am primit inapoi o privire care spunea foarte clar “Misca-te o data ca nasc aici”.

Ma rog, mi-am luat inapoi pozitia usor flexata in asteptarea celui de-al doilea bagaj, cel mai important bagaj din viata mea, cel roz-mov, cel al ei.

Dupa 30 de minute de asteptare, au mai trecut inca 15 iar bagajul ei nu era, nu venea, iar eu transpiram sagetat de privirile ascutite pe care le simteam de pe scaunul pe care statea gravida din ce in ce mai nerabdatoare. Dupa alte 20 de minute m-am uitat in jur si am realizat ca am ramas in continuare usor flexat  dar singur in fata unei benzi care inca  se invartea goala in fata mea si am gandit plin de deznadejde “Doamne, Doamne, de ce l-ai ales pe al ei, de ce Doamne nu l-ai luat pe al meu, Doamne? ”

Din acest moment a mai trecut o ora in care, vlaguit, am fost sa declaram bagajul pierdut, iar in total 2 ore de cand ne astepta soferul cu transferul. Intr-un final am ajuns acasa intr-o liniste inmormantala, pentru ca va inchipuiti ce inseamna sa ti se piarda bagajul insa poate nu va dati seama ce inseamna sa il piarda pe al unei femei, iar daca aceasta mai este si gravida as putea spune ca brusc ti se arata si o alta perspectiva a relatiei perfecte de pana atunci. Anyway, dupa aproape 2 saptamani de la aceasta intamplare iata care sunt concluziile:

1. Salata boef ma astepta asezata frumos in frigider insa doar berea m-a mai putut salva
2. Bagajul se afla in continuare in alta parte si nu la mine acasa
3. Ghiciti cine e pus in fiecare zi sa sune la TAROM ?
4. Cand am plecat habar n-aveam ce si-a pus doamna M in bagaj. De doua saptamani stiu si culoarea fardurilor, masura rochiilor si tipuri de sandale de care habar n-aveam ca exista

In final, mai fac doua cruci si spun asa “Fa Doamne o minune si adu bagajul acasa caci ti-l dau pe al meu la schimb”

Sursa photo