Citim in majoritatea cartilor de dezvoltare personala faptul ca fiecare zi trebuie traita ca si cand ar fi ultima, iar fiecare zi in care nu realizam ceva reprezinta o zi pierduta din viata noastra. Astazi trag linie anului 2019 iar daca ar fi sa contorizez cate din cele 365 de zile am reusit sa pun in valoare probabil ca as intra intr-o depresie a  ineficientei, insa cu toate astea, pentru mine, 2019 a fost un an pe care il asteptam de o viata. Am fost privilegiat sa realizez atat de multe lucruri cam cate as fi realizat in mod normal in 10 ani daca ar fi sa ma raportez la mentalitatea mea de pana acum, insa de aceasta data am avut alaturi de mine oameni care au stiut ce butoane sa apese astfel incat sa ma faca sa imi doresc mai mult, sa ma faca sa ies din zona de confort. Probabil ca suna cliseistic asa cum suna majoritatea provebelor pe care le invatam atat de mecanic la scoala si pe care abia foarte tarziu ne caznim sa le interpretam, insa iesirea din zona de confort ne ajuta sa evoluam, ne impinge spre greseli din care daca avem capacitatea de a invata putem spune, la fel de cliseistic, ca fiecare esec poate fi transformat in oportunitate, Cam asta am facut eu in 2019, practic am iesit dintr-o amorteala in care intrasem de cativa ani chiar daca, in opinia mea, am evoluat constant pe de o parte si am regresat pe de alta parte, insa asa cum spuneam am avut in spatele meu oameni si situatii care m-au impins de la spate si care, de foarte multe ori, mi-au fortat limitele.

Nu o sa insir acum toate realizarile care au facut din 2019 unul dintre cei mai buni ani din viata mea insa o sa va spun ca la sfarsitul anului trecut am pus pe o bucatica de hartie 5 obiective pe care mi le-am setat pentru 2019, obiective pe care le-am considerat realizabile, obiective tangibile si nu fanteziste, obiective pentru care trebuia sa muncesc, obiective in care am crezut cu adevarat, obiective la care am reflectat mult inainte de a le pune pe lista finala.

Stiu, se poate spune ca marea majoritate a oamenilor isi fac o lista cu rezolutiile pentru anul urmator, insa acest pas este doar introducerea din povestea anului ce urmeaza si asta pentru ca pe parcurs ceea ce conteaza cu adevarat este cuprinsul si apoi incheierea povestii, sau cu alte cuvinte ceea ce facem inspre atingerea obiectivelor stabilite. Eu, spre exemplu, am pastrat in minte toate cele 5 puncte de pe hartie, iar acestea nu au disparut din vederea mea nici macar o zi din cele 365 de zile, iar astazi in ultima zi din an ma uit pe hartiuta mea si realizez ca fiecare obiectiv a fost bifat cu succes. Sunt recunoscator pentru toate lucrurile bune din viata mea, pentru oamenii sinceri din jurul meu, pentru copiii mei si pentru tot ceea ce am reusit pana acum.

Permiteti-mi sa ma opresc aici cu acest ultim articol din 2019 si sa ma bucur de aceasta zi pentru ca de maine incepe cursa pentru urmatoarele 5 obiective indraznete dedicate 2020.

Sa avem un an fabulos!

 

Share: