Start up-urile si Iluzia numita Banca

Sunt bombardat in fiecare zi cu stiri sau evenimente dedicate micilor antreprenori sau educatiei studentilor in zona antreprenoriala, iar tot acest content nu face decat sa ma bucure mai ales ca pentru a performa si pentru a ne dezvolta avem nevoie, fara doar si poate, de educatie. Totusi, nu pot sa nu remarc faptul ca educatia in zona atreprenoriala aluneca foarte usor in zona PR-istica mai mult decat in zona realitatii aplicate care defineste de altfel marea provocare antreprenoriala. Apropo de realitate, am scris articolul Masochismul Antreprenorului Roman care, credeti-ma, merita citit din cand in cand.

Acum, revenind la bombardamentul la care suntem supusi pe subiectul ” Cum sa fii un antreprenor de succes” sau “De la un start up la o corporatie” , etc, acesta nu se compara cu bombardamentul bancilor cu promisiuni de finantare si de suport al dezvoltarii micilor business-uri la inceput de drum.

Iata un exemplu de promovare a unui mesaj de sustinere dinspre o banca catre un proaspat antreprenor naiv.

” Poti lua credit dupa doar 3 luni de activitate si nu ai nevoie de avans! Imprumut pentru marfa si activitate zilnica sau achizitia de masini si utilaje! Abordare personalizata. Documente putine. Creditrapid”

In realitate, va rog sa ma credeti pe cuvant, nicio banca nu se uita la tine daca nu ai cel putin un bilant inchis. Din punctul meu de vedere este oarecum logic pentru ca nu poti finanta ceva despre care nu ai nici un fel de istoric financiar. Ceea ce ma deranjeaza, de fapt, este aceasta vrajeala ieftina de marketing menita sa creeze perceptia sustinerii micilor antreprenori sau a start-up urilor, vrajeala care induce in mod nejustificat in eroare tinerii naivi la inceput de drum.

Asadar permiteti-mi, va rog, 3 puncte cu titlu de opinie pentru cei care vor sa-si deschida un business bazandu-se pe asa numita sustinere din reclamele bancilor:

  1. Nu visati la un suport financiar in primul an de functionare, iar sfatul meu este sa nu visati nici in anul doi. Continuati sa rulati mai putin dar mai sigur si nu va puneti in pericol cash-ul prin scaparea de sub control al OPEX-ului. Oricum singurii bani pe care va puteti baza sunt cei din buzunarul propriu.

  2. Daca totusi aveti sansa sa fiti luati in calcul pentru o finantare pentru capital de lucru, fiti pregatiti sa va puneti casa la bataie. Banca nu doar ca face profit de pe urma business-ului tau dar nici nu isi asuma nici un risc. Nici macar unul pe care sa-l imparta cu tine.

  3. Daca ai posibilitatea unui factoring acceptat de catre clientii tai, acesta poate fi cel mai bun instrument de finantare la inceput de drum. Focus pe factoring online.

Sa fie cu succes!

Sursa photo

 

Share: