Sinaia devine prima statiune SMART din Romania
Desi suntem o tara preponderent nationalista si de foarte multe ori spalata pe creier cu privire la cat de nociva este pentru tara noastra implicarea strainilor in treburile noastre nationale, consider ca, dupa atat de multi ani traiti in communism urmati de foarte multi ani de coruptie si jaf, sansa noastra a venit prin aderarea la Uniunea Europeana. Ma rog, una dintre sansele noastre, poate cea mai importanta. De la fondurile europene la care avem dreptul in cazul in care suntem capabili sa construim proiecte care sa ne ajute sa avem un grad ridicat de absorbtie, la alinierea politicilor cu statele membre UE si pana la o oarecare vigilenta europeana care ar trebui sa ne aduca pe calea normala atunci cand deviem usor sau cotim brusc ( vezi Ungaria, Polonia ), Europa ar trebui sa reprezinte pentru fiecare roman garantia unui climat oarecum mai sanatos si transparent, sau pe scurt apartenenta la partea civilizata a Europei pe care o priveam cu totii cu jind acum ceva ani.
Revenind la subiectul de astazi, se pare ca Sinaia, acea statiune Prahoveana de care ne leaga multe amintiri din copilarie, si-a propus ca in urmatorii 3 ani sa acceseze fonduri europene pentru 10 proiecte de dezvoltare turistica si nu numai. Acum, fie vorba intre noi, daca oamenii ramaneau la stadiul de “ ne-am propus sa… “ acest articol nu ar fi existat in acest moment ?. Cu alte cuvinte oamenii s-au pus pe treaba si au semnat deja primele 2 contracte de finantare din cele 10 despre care pomeneam mai sus.
- Primul proiect, in valoare de peste 1,6 milioane de euro, presupune amenajarea unui Parc – gradina publica in zona Capelei Stirbei, cladire monument istoric . Aici vor fi amenajate: un amfiteatru pentru evenimente in aer liber, spatii verzi, alei de acces si promenada, sisteme de supraveghere video, parcari si mobilier urban.
- Al doilea proiect, in valoare de 2,6 milioane de euro, vizeaza zona istorica a orasului Sinaia, cartierul Furnica, unde se va extinde si moderniza iluminatul public. In proiect sunt cuprinse 57 de strazi, iar investitia prevede introducerea tuturor cablurilor in subteran si de asemenea un sistem performant de telegestiune prin care iluminatul va fi controlat si programat in mod inteligent in functie de necesitati.
Asadar, ceea ce fac oamenii responsabili cu administratia locala in Sinaia reprezinta o continuare a proiectelor europene desfasurate si de alte orase din Romania, orase precum Oradea care a atras peste 140 milioane EUR din fonduri, Alba Iulia cu peste 51 milioane EUR absorbtie, Iasi cu peste 156 milioane EUR, etc. Ce au in comun aceste orase care au parte de un management performant si responsabil? E simplu: dorinta si implicare pentru dezvoltare, modernizare, prosperitate.
Ca si concluzie, toate aceste proiecte finantate prin fonduri europene asigura primariilor acea independenta care le permite, intr-o oarecare masura, sa nu mai mearga cu miloaga la bugetul de stat administrat de la centru.
As vrea sa inchei cu declaratia primarului din Sinaia, declaratie care pentru mine reprezinta deja un mindset – “Ne-am propus sa nu ratam niciun fond european disponibil”
Leave a Comment