Viata grea a unui coleg nou

Fiind aruncat in campul muncii inca de la 18 ani si trecand prin diverse job-uri, despre care o sa vorbesc intr-un articol viitor, am trait adevarate experiente cand a fost vorba de integrarea intr-un colectiv nou. Am lucrat cu oameni din toate mediile sociale, precum fosti puscariasi, muncitori necalificati pe santier, oameni apartinand diverselor etnii mai mult sau mai putin apreciate, ciobani care se intalneau cu ursul mai des decat cu oamenii, mai tarziu cu oameni cu studii superioare sau foarte superioare si exemplele pot continua.

Ce vreau sa spun este ca, indiferent de categoria sociala din care proveneau colegii mei, toti aveau aceeasi caracteristica, anume erau oameni, iar oamenii se simt de cele mai multe ori amenintati de un nou venit. Este adevarat ca singurul diferentiator in ceea ce priveste reactia fata de un coleg nou tine strict de nivelul de educatie.

Spre exemplu, in fata celor fara prea multa scoala ma simteam intotdeauna amenintat fizic. Realizam ca textele mele nu erau intotdeauna suficient de bune sau de clare pentru a evita corectia fizica iminenta. Din fericire am scapat de fiecare data, cu emotii ce-i drept. 🙂

In cazul celor cu scoala situatia era putin diferita si anume pentru ca amenintarea nu era fizica, ci psihica. Uneori aveam impresia ca oamenii studiau tortura psihica din antichitate si incercau sa o aplice pe mine. Cand parintii iti dau o educatie simpla, corecta, dar naiva, incep sa te consume toate rautatile din jur, iar fiecare zi la birou devine un calvar.

Acum, ca sa ies din sfera experientelor personale, pot spune ca cele mai mari rautati le-am observat in echipele cu multe fete si asta pentru ca motivele sunt dintre cele mai diverse, iar cele mai frecvente exclamatii sunt:

“Cine stie a cui pila o fi si pitipoanca asta.”

“Asta daca arata bine crede ca poate fi superioara? “

“Ce geanta are fufa asta. E clar ca vine la birou just for fun, iar noi muncim sa ne platim intretinerea.”

“Am auzit ca asta are salariul de 2 ori mai mare decat noi, care muncim aici de ani de zile.”

Evident ca exemplele pot continua, iar daca aveti completari le astept cu interes, insa nu asta este ideea.

Concluzia este ca atunci cand ne pierdem motivatia, cand nu reusim sa ne dezvoltam profesional, cand ne pierdem placerea pentru job-ul nostru, nu facem altceva decat sa acumulam frustrari care ne fac vulnerabili in fata unor colegi noi, cu o energie mai buna, cu un entuziasm mai mare. Fie ca recunoastem, fie ca nu, reactionam nefiresc fata de acestia, iar in loc sa ii incurajam, sa ii integram si sa share-uim din experienta noastra pentru scopuri comune, incercam sa ne protejam, facand viata grea acestui nevinovat coleg nou 🙂 .

Propun sa ne ghidam dupa principiul “Sharing is caring” si totul va fi mai simplu….pentru toata lumea 🙂

Va multumesc!

Sursa photo