Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism cere demisia Ministrului Turismului
Desi pe siteul ANAT in sectiunea comunicate de presa nu am gasit acest comunicat prin care se cere demisia Ministrului Turismului, am vazut intamplator pe mai multe site-uri printre care Hotnews si Libertatea, cum ca astazi 20 Septembrie ministrul Cadariu se doreste plecat de la proaspatul Minister al Turismului.
Pe scurt, cele 8 puncte pe care ANAT le reproseaza lui Cadariu, conform Hotnews, sunt:
- Schema de ajutor de stat Horeca2
- Realizarea Fondului de garantare
- Modificarea OG 2/2018, actul normativ care guvernează activitatea agențiilor de turism
- Promovarea incoming-ului
- Târgurile de turism
- Litoralul românesc
- Bugetul de promovare al Romaniei
- Organizațiile de Management al Destinațiilor
Acum daca le-as lua pe fiecare in parte, probabil ca ar trebui sa scriu doua saptamani la acest articol si chiar nu are rost pentru ca oricum nu l-ar citi nimeni.
Asa ca, mi-am propus, sa trag doar o scurta concluzie:
Noi, cei din industria de turism din Romania, ne agatam cu speranta de fiecare data de faptul ca atunci cand se infiinteaza, din nou, Ministerul Turismului, acesta este infiintat ca sa faca ceva cu turismul sau cu industria de turism. Naivii de noi, refuzam sa intelegem faptul ca acest Minister obscur nu este altceva decat o moneda de negociere intr-un guvern sau altul, iar interesele industriei vin ca un accesoriu politic exclusiv la nivel declarativ. Prin urmare, era normal ca dnul Cadariu care a avut ghinionul, sau poate doar atat i-a permis pozitia din PNL, sa prinda Ministerul Turismului, nu ar fi avut nici o alta alternativa decat aceea de a rata toate “obiectivele” si de a se face de ras in aceasta activitate pe care pare a preluat-o, parca, silit. Ma rog, obiectivele de mai sus au fost ale industriei si mai putin ale Ministerului care, dupa ce ca ne face de ras pe la targurile internationale, nu a putut avea grija sezonul asta nici macar de Litoralul Romanesc care, prin definitie, ar fi trebuit sa se vanda si sa se umple singur. Mai mult decat atat, asa numitul Minister al Turismului, nu a reusit nici macar sa isi protejeze prostii de schema Blue Air sau de falimentul unui Touroperator pe jumatate turc. Iarasi, mai mult decat atat, acelasi pseudoMinister a reusit sa rateze si schema prin care mai putea da o gura de aer industriei ( aici am mult mai multe de spus dar ma pastrez pentru un articol viitor ). Asadar, in final, le multumim autoritatilor din turism pentru ca exista si pentru ca ne arata inca odata cat de fraieri suntem in naivitatea noastra atunci cand ne punem la masa cu Ministri sau secretari de stat crezand ca se poate mai mult decat gargara ieftina.
Leave a Comment