Citeam zilele trecute o statistica destul de veche cu privire la cat de departe ar fi dispusi sa mearga angajatii in relatia cu sefii lor pentru a-si securiza locul de munca. Studiul a fost facut de Randstad USA pe piata din State, pe 4 grupe de varsta incepand cu 18 ani pana la +55. Iata rezultatele in chart-ul de mai jos :).
Cred ca fata de perioada comunista in care job-ul nu reprezenta neaparat o placere, ci mai mult o necesitate, lucrurile stau astazi cu totul si cu totul altfel. Ma uit la noua generatie de 21-22 de ani si realizez ca inainte de necesitate, ei considera job-ul o activitate care trebuie in mod obligatoriu sa le placa. Mergand mai departe putin, incepand cu varsta de 25 de ani, oamenii dezvolta ambitii si motivatii care, daca nu le pot vedea in perspectiva vietii lor la acel job, vor intrece placerea de care vorbeam mai devreme.
Imi aduc aminte cand mama imi spunea mereu ca daca lenea ar durea am vedea doar oameni zvarcolindu-se de durere. Ma simteam oarecum vizat de afirmatia ei pentru ca nu am fost niciodata un copil pus pe treaba, iar acest lucru nu s-a schimbat mult timp. Acum cred despre mine ca reusesc sa realizez atunci cand pic in capcana zonei de confort si incerc sa schimb ceva imediat. Nu e usor, de fapt e chiar greu, insa atata timp cat imi setez mintea in directia pe care mi-o doresc si asupra a ceea ce mi-am propus, intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu, stiu ca voi face acel lucru.
