Citeam zilele trecute o statistica destul de veche cu privire la cat de departe ar fi dispusi sa mearga angajatii in relatia cu sefii lor pentru a-si securiza locul de munca. Studiul a fost facut de Randstad USA pe piata din State, pe 4 grupe de varsta incepand cu 18 ani pana la +55. Iata rezultatele in chart-ul de mai jos :).
In functie de cercurile in care ne invartim, gasim in jurul nostru oameni diplomati, oameni colerici, oameni directi, oameni invazivi si asa mai departe.
Ideea acestui articol mi-a venit de la o vorba a lui Churchill, care spunea, intr-un fel sau altul, ca “Diplomatia este arta prin care ii spui cuiva sa se duca dracu’, in asa fel incat acesta sa fie incantat sa afle directia exacta”.
Cred ca fata de perioada comunista in care job-ul nu reprezenta neaparat o placere, ci mai mult o necesitate, lucrurile stau astazi cu totul si cu totul altfel. Ma uit la noua generatie de 21-22 de ani si realizez ca inainte de necesitate, ei considera job-ul o activitate care trebuie in mod obligatoriu sa le placa. Mergand mai departe putin, incepand cu varsta de 25 de ani, oamenii dezvolta ambitii si motivatii care, daca nu le pot vedea in perspectiva vietii lor la acel job, vor intrece placerea de care vorbeam mai devreme.
