Acum doua saptamani reveneam din Antalya, na ca tot romanul, si pentru ca intotdeauna o saptamana la all inclusive te aduce acasa flamand, abia asteptam sa aterizez, sa-mi iau bagajele, sa-mi iau transferul si sa ajung acasa sa mananc o salata boef cado’ de la soacra-mea. Ordinea asteptarilor mele a fost respectata cu strictete dupa cum urmeaza: zborul a decurs excelent, aterizarea perfecta, starea mea de spirit chill (pana la aplauzele furtunoase ale colegilor mei pasageri care aproape au bagat in panica stewardesele), iar sentimentul de nerabdare m-a grabit catre banda de bagaje de pe Otopeni sub privirile ascutite ale gravidei mele care incerca sa tina pasul.

Ajuns la banda, am studiat monitorul si am observat cu ingrijorare ca mai sunt inca 3 avioane pe aceasi banda asa ca am cautat cu viclenie un pole position care sa imi ofere vizibiliate si spatiu de manevra in identificarea si preluarea celor 2 bagaje ce urmau sa ma “strige” de pe banda. Practic eram pregatit. In cateva secunde banda a inceput sa se invarta iar emotia a inceput sa ma cuprinda mai ceva ca la banda de la Chefi la Cutite la care am fost acum vreo 2 ani si de unde singurul lucru pe care mi-l mai amintesc este Gina Pistol. Detinand o pozitie bine aleasa strategic am identificat bagajul argintiu in care, apropo, se aflau lucrurile mele, m-am arcuit usor si am sarit pe el extragandu-l cu succes. Mandru si plin de masculinitate am aruncat o privire cuceritoare catre doamna mea de genul ” Iubito recunosti talentul?” iar in schimb am primit inapoi o privire care spunea foarte clar “Misca-te o data ca nasc aici”.

Ma rog, mi-am luat inapoi pozitia usor flexata in asteptarea celui de-al doilea bagaj, cel mai important bagaj din viata mea, cel roz-mov, cel al ei.

Dupa 30 de minute de asteptare, au mai trecut inca 15 iar bagajul ei nu era, nu venea, iar eu transpiram sagetat de privirile ascutite pe care le simteam de pe scaunul pe care statea gravida din ce in ce mai nerabdatoare. Dupa alte 20 de minute m-am uitat in jur si am realizat ca am ramas in continuare usor flexat  dar singur in fata unei benzi care inca  se invartea goala in fata mea si am gandit plin de deznadejde “Doamne, Doamne, de ce l-ai ales pe al ei, de ce Doamne nu l-ai luat pe al meu, Doamne? ”

Din acest moment a mai trecut o ora in care, vlaguit, am fost sa declaram bagajul pierdut, iar in total 2 ore de cand ne astepta soferul cu transferul. Intr-un final am ajuns acasa intr-o liniste inmormantala, pentru ca va inchipuiti ce inseamna sa ti se piarda bagajul insa poate nu va dati seama ce inseamna sa il piarda pe al unei femei, iar daca aceasta mai este si gravida as putea spune ca brusc ti se arata si o alta perspectiva a relatiei perfecte de pana atunci. Anyway, dupa aproape 2 saptamani de la aceasta intamplare iata care sunt concluziile:

1. Salata boef ma astepta asezata frumos in frigider insa doar berea m-a mai putut salva
2. Bagajul se afla in continuare in alta parte si nu la mine acasa
3. Ghiciti cine e pus in fiecare zi sa sune la TAROM ?
4. Cand am plecat habar n-aveam ce si-a pus doamna M in bagaj. De doua saptamani stiu si culoarea fardurilor, masura rochiilor si tipuri de sandale de care habar n-aveam ca exista

In final, mai fac doua cruci si spun asa “Fa Doamne o minune si adu bagajul acasa caci ti-l dau pe al meu la schimb”

Sursa photo

Weekend-ul trecut am condus, singur fiind in masina, vreo 4 ore, timp in care m-am bucurat putin de linistea din jurul meu. Ca multi dintre noi, nici eu nu am foarte des ocazia pentru a petrece timp cu mine, iar drumul de la Covasna la Bucuresti a fost o oportunitate excelenta in acest sens. Sincer, nu am crezut ca un drum de 4 ore poate fi atat de relaxant Din cand in cand mai auzeam cate o melodie la radio, iar pentru ca sunt un ascultator fidel Europa FM, indiferent daca imi place sau nu melodia, nu schimb postul sub nicio forma. Dati-mi voie sa ma felicit inca o data pentru ca astfel am avut ocazia sa mai iau inca o lectie de viata care mi-a fost data de emisiunea “Eroii dintre noi”. O emisiune care a spus povestile militarilor romani raniti in Irak si Afganistan.

Stiam ca astfel de povesti sunt emotionante, stiam ca experientele oamenilor plecati pe front sunt spectaculoase, insa nu stiam cat de multe lucruri poti invata din povestile lor de dupa incidente.

Pun mai jos cateva propozitii spuse de militari, care mi-au ramas in minte si pe care nu le pot uita.

“Cand copilul meu cel mic a vazut proteza, i-am spus ca sunt jumatate robot, iar cu ochiul de pe care imi dau lentila jos in fiecare noapte, pot sa vad peste mari si tari si pot sa vad in fiecare moment daca este cuminte sau nu.”

“Desi am craniul crapat si un fir de titan in el, abia dupa 7 ani de zile mi s-a recunoscut gradul 3 de invaliditate ca urmare a unui reportaj facut de TVR. Pana atunci eram declarat apt pentru munca.”

“Cand plecam pe front suntem pregatiti sa plecam pe lumea cealalta, insa nu suntem pregatiti sa devenim o povara pe lumea asta.”

“M-as intoarce oricand in Afganistan pentru ca, plecand de acolo pe targa, consider ca am lasat misiunea neterminata.”

“La inceput am avut ganduri negre. Am crezut ca nu o sa mai pot face nimic. Dar uite, pot cumpara un buchet de flori sotiei, pot face chiar si cumparaturi.”

“Dumnezeu mi-a luat picioarele si mi-a dat la schimb o familie.”

“O sa-mi invat copiii ca, indiferent cat de rau esti lovit trebuie sa te poti ridica, asa cum am facut si eu dupa accident.”

Cred ca fiecare dintre noi ar trebui sa asculte povestile acestor oameni si sa invete din ele cat de important este sa poti trece mai departe, indiferent cat de greu este. Stiu, e usor de spus in teorie, insa ma bucur ca am avut ocazia sa ascult oameni care au si demonstrat asta.

Emisiunea o puteti asculta aici

Sursa photo aici 

Spuneam intr-un articol anterior ca ma pregatesc psihic de o provocare personala, anume aceea prin care sa ma trezesc in fiecare dimineata la ora 6:00, sa merg sa inot 30-40 de minute dupa care sa merg la birou si sa-mi urmez flow-ul. Mi-am setat un obiectiv foarte clar, acela de a urma acest program in fiecare zi lucratoare timp de doua luni.

De atunci si pana acum, tin sa va anunt ca nu doar ca m-am pregatit psihic, ci am si implementat cu succes aceasta provocare, provocare in urma careia am invatat sau mi-am reconfirmat niste lucruri.

Am inteles ca provocarile care initial par floare la ureche, devin de 10 ori mai grele in momentul implementarii.
Acest lucru poate fi confirmat de creierul meu, care imi spunea in fiecare dimineata “prietene, esti prost? ramai in pat si dormi”.

Am inteles ca daca nu esti pregatit psihic, fizic, de fapt din toate punctele de vedere, nu are sens sa incepi ceva pe care il vei opri inaintea liniei de finish.
Acesta a fost motivul pentru care m-am pregatit o luna de zile din punct de vedere psihic.

Am inteles ca atunci cand apar obstacole ne este cel mai usor sa renuntam.
Ca dovada, dupa prima luna, m-am accidentat la spate si am luat o pauza fortata de vreo 3 zile, timp in care m-am trezit cu doua ore mai tarziu. Nu vreti sa stiti chinul mental care m-a lovit in momentul in care am fost din nou apt pentru bazin

Am inteles ca atunci cand nu ai un obiectiv clar, te vei opri inainte sa obtii ceva, orice.
In cazul meu, daca nu stabileam exact data la care obiectivul meu se va considera atins, garantez ca ma opream la jumatatea drumului, considerand ca este suficient.

Am inteles ca intotdeauna gasim mai multe motive pentru a renunta, decat pentru a continua.
Nu va spun de cate ori nu veneam obosit si adormeam la 12-1 noaptea, iar vocea mea interioara imi spunea ” Ar fi bine ca maine sa nu te trezesti asa devreme, esti obosit si ai nevoie de odihna. Poti continua poimaine.”

Am inteles ca daca nu e Hard, nu e Fun.
Mai exact, satisfactia indeplinirii acestui task ar fi fost infinit mai mica daca totul era atat de simplu cum parea la inceput.

In finalul acestui articol, drept concluzie daca vreti, o sa raspund la intrebarea care mi s-a pus de foarte multa lume si care suna asa : “Care este motivul pentru care te duci sa inoti dimineata atat de devreme, tinand cont ca o faci doar pentru doua luni?”

Raspunsul este simplu

Ceea ce am vrut eu sa obtin de la mine prin aceasta provocare nu a fost neaparat miscarea fizica, aceasta a fost implicit un efect al actiunii mele. Principalul obiectiv a tinut strict de mindset. Mi-am dorit sa imi antrenez mintea astfel incat sa faca fata unor provocari, sa duca la bun sfarsit ceea ce si-a propus si sa nu renunte niciodata la indeplinirea obiectivelor.

Daca vi se pare usor, va provoc sa incercati

Va multumesc!

Sursa photo

Acum cateva zile mama a implinit 59 de ani si chiar daca stiu cat de repede ne trece timpul, tot imi e greu sa privesc cum oamenii pe care ii iubesc imbatranesc. Ca fiecare dintre noi, cred, atunci cand ma gandesc la mama emotiile incep sa preia controlul ,astfel ca va rog sa scuzati tonul acestui articol.

Apropo de asta, as fi putut scrie in aceasta postare foarte multe, iar primul instinct a fost acela de a multumi. Am ales, insa, sa imi cer iertare.

Asadar, draga mama, daca citesti aceste randuri, te rog sa nu te superi pe mine si sa nu ma suni imediat, asteapta putin sa-ti treaca

Iarta-ma mama pentru ca atunci cand tu ai ales sa lucrezi ca femeie de serviciu si sa speli scarile blocurilor, venind de la combinat unde faceai schimbul 1,2 si 3, ca sa ai bani sa ma trimiti la meditatii, mie imi era rusine sa iti car galetile cu apa pe scari sau sa stau in preajma ta de teama sa nu ma vada vreun prieten sau cunoscut

Iarta-ma mama pentru ca nu am stiut ce sa-ti spun atunci cand te auzeam plangand noaptea.

Iarta-ma mama pentru fiecare data cand am ridicat vocea asupra ta si pentru momentele in care ai plans din pricina mea.

Iarta-ma mama pentru ca vorbim atat de rar, stiu cat de mult iti doresti sa vezi daca totul este ok cu mine.

Iarta-ma mama pentru nu iti spun atat de des Te Iubesc.

Iarta-ma mama pentru ca nu am fost mereu acolo cand ai avut nevoie de mine.

Iarta-ma mama pentru fiecare clipa de neliniste pe care ti-am provocat-o, mai mult sau mai putin constient.

Iarta-ma mama pentru noptile in care erai franta de oboseala, iar eu te tineam treaza doar ca sa-ti povestesc problemele mele infantile, iar tu ma ascultai de parca erau cele mai importante probleme din viata ta.

Din pacate, au trebuit sa treaca destul de multi ani pana sa realizez cu adevarat sacrificiile pe care mama le-a facut pentru mine, sacrificii pe care la acel moment nu le intelegeam, insa al caror efect il simt acum.

Multumesc Mama, dar ma ierti?

La multi ani!

Sursa photo

Am plecat cu gandul de a scrie un articol aniversar cu ocazia celor 35 de ani tocmai impliniti, iar acum stau in fata laptopului si habar n-am de unde s-o apuc. Imi trec prin minte momente, experiente, bucurii, dezamagiri, realizari, esecuri, cam tot ceea ce traieste un om si pe care nu le poate aseza intr-o ordine logica.

Am foarte putine momente cand retraiesc anumite experiente si asta pentru ca incerc sa privesc intotdeauna inainte cu optimism si ambitie, iar atunci cand ma refer la trecut, singurul sentiment pe care il simt este acela al recunostintei.

Sunt recunoscator pentru atat de multe lucruri incat mi-ar trebui cateva ore doar sa le adun si inca multe alte ore pentru a le scrie aici :). Probabil ca intr-un articol viitor voi incerca sa le structurez, insa pana atunci as vrea sa spun mai jos cateva concluzii din acesti primi 35 de ani.

• Daca exista cineva care sa te iubeasca neconditionat toata viata, aceasta este mama.
• Ambitia m-a ajutat sa evoluez, asa cum lipsa ei mi-a adus si cele mai mari esecuri.
• A fi un om bun nu este egal cu a fi un om prost.
• Exista o lege a compensatiei si nu doar ca exista, functioneaza perfect.
• Pentru cei din jurul tau, atitudinea este cea care face diferenta dintre “Abia astept sa povestim” la “Ce sila mi-e sa ma vad cu ala”
• In viata am intalnit doua categorii de oameni – Cei care m-au inspirat si cei care prin prostia lor mi-au aratat cum sa nu fiu, cum sa nu fac.
• Lipsa obiectivelor este egala cu lipsa succesului.
• Urasc sa muncesc mult, iubesc sa muncesc putin si bine. Inca nu mi-a iesit in totalitate
• Sunt oameni care isi sacrifica evolutia pentru linistea fiecarei zile, eu imi sacrific linistea fiecarei zile pentru evolutie.
• Am intalnit oameni fericiti, oameni care mimeaza fericirea si oameni care nu recunosc fericirea nici macar in filme.
• Intotdeauna ai de ales, important e sa iti asumi alegerile.
• Invidia oamenilor reprezinta rezultatul propriei lor neputinte.
• Cunosc oameni cu multe calitati, oameni cu cateva calitati si oameni care au doar calitatea de a supravietui propriei lor prostii.

In incheiere as vrea sa va spun ca, desi nu am o problema cu avansatul in varsta, colegii mei care pana acum spuneau despre mine ca sunt un tip misto, au inceput sa spuna, involuntar, ca sunt un om intelept. Asta e de-a dreptul ingrijorator.

Va multumesc

Lucrez in marketing deja de cativa ani buni si ma bucur de meseria mea cu ocazia fiecarui proiect in care sunt angrenat. Probabil ca sunt un tip emotional, de fapt cu siguranta sunt, insa consider ca emotia reprezinta ingredientul care nu trebuie sa lipseasca din actiunile noastre. Nu ma intelegeti gresit, emotia nu este egala cu slabiciunea, chiar daca intre ele este o linie foarte subtire.

In cele ce urmeaza, as vrea sa va spun o poveste scurta, o poveste in care emotia m-a ajutat sa duc la bun sfarsit ceea ce aveam de facut.

In urma cu doi ani, am fost invitat ca speaker la Romanian Digital Travel Conference. Era prima editie, iar pentru mine era prima experienta ca speaker la un eveniment important cu peste 100 de oameni in sala, locatie de 5* etc. Aveam experienta vorbitului in public chiar daca pe evenimente mici, astfel ca nu imi era teama absolut deloc de ceea ce se va intampla. Din contra, eram fericit pentru aceasta oportunitate.

Ca idee, atunci cand sunt speaker, ma pregatesc aproximativ o luna pentru cele 30-40 de minute pe care le petrec in fata publicului. Consider ca respectul pentru audienta care plateste biletul pentru a te asculta, trebuie sa fie la cote foarte inalte.

Intre timp, sora mea m-a anuntat ca va fi supusa unei interventii chirurgicale foarte complicate si asta in doar cateva zile. Sincer, bula mea de fericire s-a spart, universul meu s-a prabusit, iar pentru moment nimic altceva nu mai conta pentru mine.

Mai erau cateva zile pana la conferinta, iar eu nu reuseam sa ma adun si sa-mi structurez prezentarea. Mintea si toata energia mea erau indreptate catre sora mea. Imi doream enorm sa fie bine, iar faptul ca nu puteam controla asta ma destabiliza enorm. Ma gandeam ca nu o sa reusesc sa duc prezentarea pana la sfarsit, ma gandeam ca o sa clachez sau ca nu voi reusi sa fiu coerent.

Cu o zi inaintea evenimentului, sora mea intra in sala de operatii, iar presiunea era enorma. Aveam biroul la 10 min de spital si am preferat sa lucrez si sa imi incarc mintea cu altceva, iar la primul semn sa zbor catre ea. Orele au trecut, operatia continua, iar eu am decis sa ma retrag intr-o sala de meeting si sa incerc sa trec de cateva ori prin prezentare in asteptarea telefonului. Derulam slide-urile mecanic si nimic nu putea intra in mintea mea. Nici macar nu stiam sa ma rog. Imi doream doar ca toata energia mea sa mearga catre ea… si a mers. In momentul in care mama m-a sunat si mi-a spus ca totul a decurs asa cum trebuie, nu stiam daca sa rad sau sa plang. Am plans dupa foarte multi ani, am simtit o eliberare si un sentiment de recunostinta foooooarte mare. Mi-am dat seama ca daca ea a putut sa depaseasca asemenea momente, eu nu pot fi decat un caraghios pentru care frica de esecul de a doua zi ma transforma negresit intr-un penibil.

In noaptea dinaintea conferintei, mintea mea eliberata a reusit sa se concentreze pe ceea ce urma sa se intample, iar a doua zi, desi eram vizibil consumat, am reusit sa duc la bun sfarsit prezentarea si sa ma simt implinit pentru asta.

Anul acesta voi fi prezent pentru a 3-a oara ca speaker la Romanian Digital Travel Conference, iar de fiecare data traiesc momentele de acum doi ani, de aceasta data intr-un mod mult mai pozitiv.

Se spune ca fiecare zi din viata reprezinta o experienta, iar daca stim sa invatam din ele si adaugam si EMOTIE, totul devine posibil.

Va multumesc!

PS
La multi ani sis :*